CHIȘINĂU, 8 februarie - Sputnik. Timp de mai mulți ani, Rusia și-a construit relațiile cu Moldova în baza Tratatului de prietenie și cooperare semnat de președinții celor două țări la 19 noiembrie 2001. Despre aceasta a declarat ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnetsov.
"În toți acești ani, am fost în mod constant în favoarea consolidării statalității moldovenești. Un rol foarte important în acest sens îl joacă păstrarea neutralității, care este stipulată în constituția țării", a declarat ambasadorul într-un interviu pentru mass media din Rusia.
În opinia sa, chiar și în condițiile actuale sunt necesare dezvoltarea și consolidarea relațiilor dintre cele două țări pe baza pragmatismului și a beneficiilor reciproce.
"Rusia, ca și până acum, este deschisă unui dialog echilibrat, în care, credem, există foarte multe puncte de contact", a subliniat ambasadorul.
Totodată, el a menționat rolul important pe care îl are contingentul rus de menținere a păcii pe Nistru, precum și eforturile diplomației ruse în procesul de negocieri, în special în formatul 5+2.
"Credem că încercările de a pune presiune asupra Tiraspolului, de a pune la îndoială eficiența actualei operațiuni de menținere a păcii, îndepărtează perspectivele de rezolvare a problemei", a declarat Vasnețov.
El și-a exprimat opinia că cursul autorităților moldovenești de a reduce cooperarea în cadrul CSI contravine intereselor poporului țării, iar dorința unor politicieni moldoveni de a denatura istoria nu găsește un sprijin larg în rândul cetățenilor.
"Aspirația de a se alătura eforturilor antirusești de denaturare a istoriei și de a obține sprijinul unor cercuri din Occident, după cum vedem, nu găsește un sprijin larg în societatea moldovenească. În pofida încercărilor unor politicieni de a rescrie istoria și de a interzice simbolurile luptei împotriva fascismului, zeci de mii de oameni vin în fiecare an, de Ziua Victoriei, la monumentele comemorative ale soldaților sovietici din Chișinău, iar sute de mii de oameni vin la monumentele comemorative din întreaga țară", a declarat Vasnețov.
În același timp, el a remarcat că cazurile de profanare a monumentelor soldaților sovietici sunt tot mai frecvente în Republica Moldova, iar apelurile diplomaților ruși către autoritățile republicii de a lua măsuri împotriva vandalilor necunoscuți rămân fără răspuns.