CHIȘINĂU, 30 ian - Sputnik. Primarul Chișinăului Ion Ceban anunță că trei spitale municipale sunt eficientizate energetic. El declară că proiectul în cadrul căruia s-a făcut acest lucru este un exemplu pentru întreaga țară.
Edilul precizează că lucrările de reabilitare se desfășoară la trei instituții medicale municipale:
SCM „Sfânta Treime”
SCM „Valentin Ignatenco”
SCM „Gheorghe Paladi”
„Primăria municipiului Chișinău, cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Băncii Europene pentru Investiții (BEI) și E5P, este în proces final de implementare a Proiectului de „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău”. Spitalele, ca fond imobiliar al orașului Chișinău, cuprind clădiri vechi cu performanță energetică scăzută. Astfel, măsurile de eficiență energetică, realizate de Primăria Chișinău, includ un șir de activități, așa precum izolarea termică a pereților și acoperișului, înlocuirea tâmplăriei (geamurilor și ușilor), modernizarea stației de termoficare și rețelelor de distribuție a agentului termic, înlocuirea becurilor și corpurilor de iluminat (LED), înlocuirea ascensoarelor, instalarea sistemelor fotovoltaice, eliminarea azbestului”, scrie Ceban.
El mai menționează că lucrările de eficiență în spitale au ca obiectiv final reabilitarea complexă a blocurilor învechite ale spitalelor, asigurarea indicatorilor înalți de performanță energetică prin reducerea consumului și optimizarea costurilor de energie electrică și termică, oferirea unui grad înalt de confort și satisfacție a pacienților.
Ceban pro mite că în urma acestor activități, pacienții și personalul medical al spitalelor vor beneficia de condiții confortabile și sănătoase, precum temperatura interioară confortabilă, iluminare suficientă, eliminare de azbest, cu un consum redus de energie (peste 50%) și reducere a gradului de poluare și emisii.
Valoarea lucrărilor în aceste spitale este de aproximativ 140 de milioane de lei. Progresul lucrărilor este de 90-95%.
Lucrările în spitale fac parte din Proiectul de „Eficiență energetică și reabilitare termică a clădirilor publice din municipiul Chișinău”, destinat pentru 22 instituții publice municipale, și anume: 14 licee, 5 grădinițe și 3 spitale. Celelalte instituții deja sunt reabilitate. Bugetul total al proiectului este de aproximativ 500 de milioane de lei.