Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Forțele armate ucrainene au doborât un avion cu propriii prizonieri de război

Il-76. Foto de arhivă
Un avion militar al Rusiei a fost doborât în regiunea Belgorod
Sputnik
CHIȘINĂU. 24 ian - sputnik. Un avion de transport militar Il-76 s-a prăbușit în regiunea Belgorod. Ministerul rus al Apărării a confirmat informația.
„Il-76 s-a prăbușit în jurul orei 11:00, ora Moscovei, în regiunea Belgorod. La bord se aflau 65 de militari capturați ai Forțelor Armate ucrainene transportați în regiunea Belgorod pentru schimb, șase membri ai echipajului și trei persoane însoțitoare”, transmite ministerul rus al Apărării.
Șeful Comitetului de Apărare, Kartapolov, a declarat pentru publicația SHOT că după prăbușirea Il-76 din regiunea Belgorod, schimburile de prizonieri între Federația Rusă și Ucraina se pare că vor fi puse în pauză.
Potrivit acestuia, forțele armate ucrainene au doborât în mod intenționat un avion cu propriii prizonieri de război pentru a da vina pe Rusia. El crede că operatorii ucraineni ai sistemelor antirachetă știau unde zboară avionul și nu îl puteau confunda cu nicio altă țintă.
Kartapolov a mai declarat că avionul Il-76 a fost doborât în regiunea Belgorod de militarii ucraineni cu trei rachete care se presupune că ar fi fost lansate din sisteme de model american Patriot sau german Iris-T.
Potrivit informațiilor sale, un alt avion cu 80 de prizonieri ucraineni la bord zbura în urma aeronavei Il-76 care s-a prăbușit, aceștia a reușit să fie întors din zbor.
O comisie a Forțelor Aerospațiale Ruse a zburat la locul prăbușirii Il-76 în regiunea Belgorod pentru a stabili cauzele dezastrului.