Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Serviciul Vamal al Moldovei a încasat în 2023 peste 35 de miliarde de lei

Serviciul Vamal anunță că a încasat pe parcursul anului 2023 peste 35,2 miliarde de lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 3,8% față de anul 2022 și cu 23,5% mai mult față de anul 2021.
Sputnik
CHIȘINĂU, 2 ian – Sputnik. În luna decembrie 2023 au crescut veniturile la bugetul de stat administrate de organul vamal, în ultima lună a anului 2023 au fost înregistrate încasări de 3,5 miliarde lei, cu 4,1 % mai mult față de luna decembrie 2022.
Creșterea încasărilor administrate de Serviciul Vamal este determinată, preponderent, de perfecționarea controlului vamal, declararea autentică a bunurilor de către agenții economici de bună-credință, dar și de progresele înregistrate în domeniul antifraudă.
În aceeași ordine de idei, un alt factor important ce influențează sporirea colectărilor la buget vizează măsurile de simplificare a procedurilor vamale și facilitare a comerțului internațional, cum ar fi declararea electronică, AEO (Agent Economic Autorizat), PVD (vămuirea la domiciliu) și Exportator Aprobat”, precizează autoritățile.
De menționat că toți banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale.
Economie
Benzina și motorina se ieftinesc la începutul lui 2024