CHIȘINĂU, 27 dec – Sputnik. Moscova nu exclude ca în Ucraina ar fi pregătită „o provocare antirusească cu utilizarea substanțelor toxice de producție occidentală”, pentru a acuza Rusia de folosirea armelor chimice, a declarat reprezentantul oficial al Ministerului rus de Externe Maria Zaharova.
„Nu este exclusă organizarea unei noi provocări antiruseşti cu utilizarea substanțelor toxice de producţie occidentală, pentru a iniția apoi în structurile ONU și în mass-media internaţională o nouă campanie de acuzare a țării noastre, cum că ar utiliza deliberat arma chimică”, a declarat Zaharova miercuri în cadrul briefingului săptămânal.