CHIȘINĂU, 25 dec – Sputnik. Occidentul colectiv se află în spatele tulburărilor de la Belgrad, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pentru RIA Novosti.
Ea a subliniat că singura reacție posibilă la această situație este respectarea strictă a constituției, respectul pentru alegerea poporului sârb, care a votat pentru interesele sale naționale.
Susținătorii blocului de opoziție „Serbia împotriva violenței”, care nu sunt de acord cu rezultatele alegerilor din 17 decembrie, au ocupat treptele din fața clădirii administrației de la Belgrad și au blocat strada adiacentă. Protestatarii au spart geamuri și au aruncat bucăți de pavaj în ușile și ferestrele clădirii, au încercat să pătrundă în interior, iar poliția răspuns cu gaze lacrimogene.
Cu o noapte înainte de aceste dezordini, forțele de securitate au dispersat protestatarii în câteva minute, au eliberat piața și au înființat un cordon.
Potrivit președintelui sârb Aleksandar Vucic, doi ofițeri de poliție au fost grav răniți, iar peste 35 de participanți la revoltă au fost reținuți.
Șeful statului, într-o adresare către națiune, a spus că protestele de la Belgrad sunt o încercare de a priva Serbia de independență și de suveranitate. El a mulțumit serviciilor de informații ale țărilor partenere, care, potrivit lui, au avertizat autoritățile sârbe despre acțiunile iminente.