Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Un general iranian admite că Teheranul ar putea bloca traficul în Marea Mediterană

Avionul de vânătoare american se pregătește pentru zborul de luptă. Foto de arhivă
Generalul IRGC avertizează SUA cu privire la blocarea Mării Mediterane din cauza Fâșiei Gaza
Sputnik
CHIȘINĂU, 24 dec – Sputnik. Acțiunile Statelor Unite și ale aliaților săi ar putea duce la o blocare a Mării Mediterane, a declarat comandantul-șef adjunct al Corpului Gărzii Revoluției Islamice Iraniene, generalul de brigadă Mohammad Reza Naghdi, citat de agenția Tasnim, citat de mass-media.
"Pe măsură ce crimele continuă, Statele Unite și aliații săi trebuie să aștepte apariția unor noi forțe de rezistență și închiderea căilor de cominicație maritimă care au mai rămas. Ieri, Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz au devenit un coșmar pentru ei, iar astăzi în Strâmtoarea Bab el-Mandeb și Marea Roșie au fost prinși în capcană și cu odată cu continuarea acestor crime, în curând, ei vor trebui să se aștepte la închiderea Mării Mediterane. Marea Mediterană, Strâmtoarea Gibraltar și alte căi navigabile trebuie să fie pregătite de furtună”, a spus generalul.
Săptămâna aceasta, secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunțat lansarea operațiunii militare multinaționale Guardian of Prosperity care are misiunea de a proteja traficul maritim în Marea Roșie pe fondul atacurilor rebelilor Houthi din Yemen asupra transporturilor comerciale. Conform declarațiilor Pentagonului, peste 20 de țări s-au alăturat operațiunii.
Cu o zi înainte, Consiliul de Securitate Națională de la Casa Albă a declarat încă o dată că Iranul este implicat în planificarea atacurilor Houthi în Marea Roșie. Teheranul a negat deja aceste acuzații, subliniind că „grupurile de rezistență” din Orientul Mijlociu, inclusiv houthii, nu primesc și nu execută nicio instrucțiune primită din partea Iranului, ci acționează independent.
La mijlocul lunii noiembrie, mișcarea Houthi Ansar Allah care guvernează nordul Yemenului a avertizat cu privire la intenția sa de a ataca oricare navă care are vreo tangență Israelul în Marea Roșie și a cerut altor țări să-și recheme echipajele aflate la bordul acelor nave. După aceasta, unele companii de transport maritim au decis să suspende transportul prin Canalul Suez, iar companiile energetice BP și Equinor au oprit transportul de produse petroliere în Marea Roșie.