Bruxelles, 21 dec – Sputnik. Comisia Europeană și Spania negociază cu Austria care se opune aderării României. Guvernul de la Sofia, dar și cel de la București așteaptă ca Parlamentul de la Haga să anunțe cât mai repede că nu se mai opune aderării Bulgariei la Schengen. Legislativul Olandei a anunţat însă că în prezent nu există programat un vot și nici nu este necesar.
Vinerea trecută, pe 15 decembrie, Guvernul Olandei a anunțat că nu se mai opune aderării Bulgariei la Schengen. Tot atunci, Guvernul condus de Mark Rutte a trimis o scrisoare Parlamentului olandez în care preciza că urmează să-i prezinte detalii despre reuniunea JAI, a miniștrilor de Justiție și Afaceri Interne din Uniunea Europeană, care a avut loc pe 4 și 5 decembrie. Printre temele invocate în scrisoarea Guvernului olandez se află extinderea Schengen și controalele la frontierele interne.
A doua zi, duminică, pe 16 decembrie, premierul Bulgariei, Nikolai Denkov, declara că decizia finală a Olandei de a renunța la dreptul de veto împotriva Bulgariei trebuie să vină din partea Parlamentului de la Haga „și asta se va întâmpla săptămâna viitoare dacă totul va merge bine”.