România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Iohannis, acuzat de români că este „groparul învățământului românesc”

Președintele României, Klaus Iohannis, a primit sute de comentarii, majoritatea critice, la postarea în care solicita găsirea „de urgență” a cauzelor care au dus la tragedia din Odorheiu Secuiesc
Sputnik
BUCUREȘTI, 20 dec - Sputnik. La Odorheiu Secuiesc, o parte din clădirea internatului unui liceu s-a prăbușit peste mai mulți adolescenți, incident soldat cu moartea unui băiat de 17 ani și rănirea altor trei fete, dintre care una se află în stare gravă la spital.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat luni seară că incidentul de la Odorheiu Secuiesc este „o dramă care ne reaminteşte brutal că siguranţa în şcoli rămâne o prioritate critică” și solicită „elucidarea de urgenţă a cauzelor care au dus la prăbuşirea clădirii şi pedepsirea celor care se vor dovedi vinovaţi”.
Postarea șefului statului a strâns peste 1.100 de comentarii, majoritatea critice, în mai puțin de 12 ore:
„Vinovat e statul amorțit care vede numai privilegii pentru cei mai înalți oficiali din acest stat domnule președinte de sat.
România lucrului bine făcut și educată până-n măduva oaselor!
Că sunt copii în timpul liber (Colectiv), că sunt în școli sau pe stradă, cei care au făcut greșit sau n-au făcut ceea ce trebuie sunt direct răspunzători!
Nu puneți o geacă pe dumneavoastră?!
Acești copii s-au dus sa învețe, părinții aveau încredere. Dumneata după fiecare tragedie faci un spici în vânt faptic nimic. România lucrului bine făcut. Chiar bine faceți. Nu faceți nimic. Rușine sa va fie.
Ce este de elucidat? Asta-i România educată!
Din banii cheltuiți pe zboruri s-ar fi putut renova multe scoli si spitale...”
Mulți internauți s-au referit la proiectul „România educată”, care s-a finalizat cu două legi ale educației după 7 ani de când Klaus Iohannis l-a pus în dezbatere publică, dar și la costurile zborurilor despre care refuză să dea detalii, invocând că „așa e legea”.
”Ești groparul învățământului românesc. Auzi la el ce tupeu, a mai și candidat cu programul "România Educată". O să rămâi în istorie ca cel mai slab președinte "pesedist" din istoria României. Singură ta realizare in 10 ani de mandat e că te-ai plimbat bine de tot pe banii fraierilor, cu chartere private, in lux”, a mai scris un internaut.
Patru adolescenți au fost prinși luni sub dărâmături după ce o parte din clădirea internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit.
Trei eleve cu vârste între 15 și 17 ani au fost scoase de sub dărâmături la scurt timp, una dintre ele fiind în stare gravă, în timp ce băiatul care a fost scos după două ore și jumătate de căutări a murit.
Imobilul în care funcționează internatul a fost construit în perioada 1909-1910, la fel ca liceul.