Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Americanii schimbă comanda în estul Europei

Mișcări de trupe și de comandă în cadrul prezenței militare americane în estul Europei și așa numitul ”flanc estic” al NATO.
Sputnik
BUCUREȘTI, 18 dec -Sputnik. Divizia 82 Aeropurtată a înlocuit vineri Divizia 10 Munte, care în ultimele nouă luni a supravegheat mișcările de trupe desfășurate din România până în Bulgaria, Ungaria și Slovacia. Transferul autorității de comandă a avut loc la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, România, care servește drept principal nod al armatei în regiune.
O forță operativă a Diviziei 82 Aeropurtate, condusă de generalul-maior Pat Work, are sub comanda sa echipa de luptă a Brigăzii 3 Infanterie din Divizia 101 Aeropurtată. Brigada și cei 3.400 de soldați ai săi au fost dislocați în regiune în toamnă.
Mișcările sunt o continuare a consolidării planificate de Pentagon de-a lungul flancului estic al NATO, după declanșarea operațiunii militare speciale ruse, în februarie 2022.
„Prezența unităților de rotație în regiunea Mării Negre demonstrează angajamentul Departamentului de Apărare al SUA față de NATO pentru apărarea colectivă și securitatea regională”, a spus Divizia 82 Aeropurtată într-un comunicat.
Soldații vor participa la o serie de evenimente multinaționale de antrenament în regiunea Mării Negre în timpul desfășurării lor, a spus divizia.