BUCUREŞTI, 14 dec – Sputnik. Deputatul european Siegfried Mureșan (PPE/PNL), care este şi președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a anunţat că, în plenul PE, s-a adoptat rezoluția în care se cere Consiliului European să decidă, în cadrul reuniunii din 14-15 decembrie, începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.
Rezoluția a fost adoptată cu 468 voturi pentru, 99 împotrivă și 58 abțineri.
„Noi, Parlamentul European, am fost prima instituție europeană care a cerut începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina până la finalul anului. Am cerut acest lucru într-o rezoluție inițiată de mine și votată în luna octombrie de plenul Parlamentului, iar acum reconfirmăm această solicitare în rezoluția de astăzi. Considerăm că cele două țări sunt pregătite de începerea negocierilor de aderare, lucru confirmat de Raportul Comisiei Europene din luna noiembrie care a avizat începerea negocierilor”, a menţionat Siegfried Mureșan.
Acesta a scris că spijinirea integrării europene a țărilor din vecinătatea UE, precum Moldova și Ucraina, este „în interesul fundamental de securitate al Uniunii Europene”.
„Siguranța UE depinde de cât de sigure și stabile sunt țările din vecinătatea noastră. Cu cât Moldova și Ucraina sunt mai stabile și mai reformate, cu atât mai în siguranță suntem și noi, în interiorul UE. Iar procesul de aderare la Uniunea Europeană este cel mai bun instrument prin care un stat din vecinătatea UE poate fi reformat și modernizat. Considerăm că Politica de Extindere este în beneficiul tuturor cetățenilor europeni. Acest lucru a fost confirmat de precedentele valuri de extindere care au contribuit la dezvoltarea economică a Uniunii Europene, au întărit piața internă a Uniunii Europene și au consolidat poziția UE pe plan global”, a adăugat europarlamentarul.