România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Se termină ce a început Ceaușescu

Statul român descoperă investiții neterminate din timpul lui Ceaușescu și ia decizia de a le duce până la capăt.
Sputnik
BUCUREȘTI, 9 dec -Sputnik. Ministerul Energiei pune presiune pe Hidroelectrica să termine hidrocentrale începute încă de dinainte de 1989, dar nefinalizate în timpul guvernărilor postcomuniste, în contextul în care energia verde devine nu doar o prioritate ci un imperativ impus de către Bruxelles.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a vizitat sâmbătă o hidrocentrală începută înainte de 1989, în judeţul Iaşi, lângă Paşcani, care în prezent este într-un stadiu de execuţie de 80% şi cu această ocazie a solicitat conducerii Hidroelectrica accelerarea tuturor acestor investiţii.
„Proiectul pe care îl vedeţi aici, acest lac de acumulare în devenire, este la un grad de realizare de 80%, urmează să aibă o capacitate de 68 de milioane metric cubi de apă. Suntem lângă râul Siret şi aici va fi şi centrala hidroelectrică de aproximativ 10 megawaţi putere instalată, care şi ea este la un stadiu de 80%. Din 1985 până astăzi statul român a cheltuit aici undeva la peste 400 de milioane de lei. Pentru a putea finaliza această lucrare mai avem nevoie cam de 60 de milioane de euro, plus aproximativ 30 de milioane de lei pentru exproprierea acestor terenuri. Vorbim de o suprafaţă de 2.300 de hectare. Am venit astăzi aici împreună cu echipa de la Hidroelectrica, împreună cu autorităţile locale pentru a dinamiza lucrurile şi pentru a asigura că acest proiect merge înainte”, a descris ministrul situația pe pagina unei rețele de socializare.