BUCUREȘTI, 7 dec -Sputnik. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, s-a întâlnit joi la Beijing cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a informat agenţia oficială de presă Xinhua.
Cei doi lideri europeni se află la Beijing pentru un summit între Uniunea Europeană şi China, axat în special pe dezechilibrul comercial dintre cei doi parteneri.
În ultimele luni, mai mulţi comisari europeni s-au deplasat în China pentru a reînnoi dialogul în persoană.
Dar există încă multe subiecte de diviziune între UE şi cel mai mare partener economic al său, fie că este vorba de deficitul comercial semnificativ sau de războiul din Ucraina.