BUCUREŞTI, 5 dec - Sputnik. Agricultorii români, şi cei mari şi cei mici, sunt extrem de revoltaţi şi furioşi pe guvern, pe autorităţile române, pe stat, pe oricine reprezintă statul, pentru că sunt falimentaţi chiar la ei acasă de către cei care sunt în fruntea statului prin politicile legate de favorizarea cerealelor din Ucraina în defavoarea cerealelor româneşti, scrie directorul Editorial al ZF, Cristian Hosciuc.
Potrivit acestuia, totul vine de la invazia produselor agricole, a cerealelor venite din Ucraina, care ar fi trebuit doar să tranziteze România, dar în realitate milioane de tone de cereale rămân pe aici, ceea ce a dus la prăbuşirea preţurilor şi la imposibilitatea agricultorilor români de a-şi vinde propriile cereale.
„Portul Constanţa este controlat de către alţii care, spun agricultorii români, “preferă să ia cerealele din Ucraina şi pe noi să ne lase deoparte”. Ucrainenii, sau cine controlează cerealele lor, au atât de multă marfă încât nu contează preţul de vânzare, ci să îşi vândă marfa la orice preţ.
În aceste condiţii, agricultorii/fermierii români au fost loviţi în plin de preţurile mari la inputuri de anul trecut, de secetă, de creşterea costurilor de finanţare pentru că au crescut dobânzile foarte mult, de scăderea preţurilor la vânzare pentru grâu, cereale etc. cu mult sub preţul de producţie şi, în final, de lipsa cumpărătorilor, pentru că piaţa este invadată de foarte multă marfă, arată Cristian Hosciuc.
Problema este că dacă fermierii nu vând marfa nu au bani să reia ciclul de producţie pentru anul viitor, nu au bani de inputuri, nu au bani să plătească serviciile pentru agricultură, nu au de unde să ia capital de lucru, pentru că nimeni nu vrea să le mai dea bani atâta timp cât nu-şi recuperează banii anteriori.
Iar toată lumea este foarte nervoasă şi arată cu pumnul către govern, se mai arată în analiza citată.
Fermierii, dar nu numai ei, se tot întreabă ce câştigă România din războiul din Ucraina, pentru că mai mult par să câştige ucrainenii decât fermierii români.