BUCUREȘTI, 26 noi – Sputnik Părintele Caius Negrea, slujitor la Așezământul Eclesial Social „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului ” din Bocșa, Caras-Severin, îl acuză pe Episcopul Caransebeșului, Lucian Mic, că-i obligă pe preoți să participe la „săptămâna de rugăciune ecumenică”.
Preotul Negrea a refuzat să participe și i-a transmis o scrisoare, în acest sens, Episcopului Caransebeșului, în care argumentează decizia sa.
„Cu mâhnire şi multă îngrijorare, constatăm o înstrăinare a multora dintre slujitorii Bisericii noastre ‒ preoți și ierarhi ‒ de la fundamentul eclesiologiei ortodoxe, reprezentat de mesajul Evangheliei lui Hristos şi aşa cum a fost receptat de Sfinții Părinți și predanisit nouă prin învățăturile lor, respectiv prin hotărârile Sfintelor Sinoade (locale şi ecumenice) şi prin Sfintele Canoane, privitor la care Sfântul Ioan Gură de Aur afirma că sunt cârma Bisericii lui Hristos.
În concret, deşi nu e un fenomen recent, observăm că, mai ales începând din ianuarie 2021, în Eparhia Caransebeșului, și nu numai, are loc anual așa-zisa ,,săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, la care participă episcopul ortodox al locului, episcopul romano și cel greco-catolic, împreună cu preoții lor, dar și aparţinători ai confesiunilor participante, fapt posibil printr-un păgubos „minimalism dogmatic””, a scris el.
„În data de 20 iunie a.c., cu prilejul întâlnirii preoților din cercul pastoral Bocșa la Centrul Eparhial, părintele consilier bisericesc Alin Câmpean ne-a comunicat în mod expres obligativitatea ca preoții să fie prezenți alături de ierarhul lor la întâlnirile ecumenice.
Îmi este peste puteri să înțeleg astfel de demers, care încalcă flagrant Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe și relativizează adevărul de credință în sufletele credincioșilor noștri. Obligația ca și preoții să participe la rugăciuni comune cu eterodocși, în locașuri ale acestora sau în cele ortodoxe, considerăm că nu este o lucrare plăcută înaintea lui Dumnezeu (cf. Canoanele 6 și 9 Laodiceea)”, a explicat părintele Negrea.
”În nădejdea că aceste abateri şi încălcări canonice din Eparhia noastră vor fi îndreptate, rămânem pe mai departe fii supuși și ascultători ai Preasfinţiei Voastre”, a concluzionat părintele Negrea.
Acesta este al doilea caz de protest în Episcopia Caransebeșului, față de „întâlnirile ecumenice”. Părintele Laurențiu Iacob a fost suspendat de la slujire din cauza poziției sale.