BUCUREŞTI, 24 nov – Sputnik. Potrivit ultimelor date Eurostat despre mporturi și exporturi ale UE, blocul a cumpărat 7,9 milioane de tone de produse petroliere din India între ianuarie și septembrie 2023, ceea ce înseamnă de 2,5 ori mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2022. Comparativ cu 2021, importurile au crescut de peste trei ori, a adăugat agenția, citată de RT.
Creșterea reflectă urcarea Indiei în clasamentul furnizorilor de produse petroliere pentru UE, ajungând pe locul doi, după Arabia Saudită în ceea ce privește volumele de aprovizionare în perioada de raportare. Anul trecut, India a ocupat locul șase și a fost al șaptelea furnizor în 2021.
În cadrul UE, Franța, Olanda și Italia au fost menţionaţi drept cei mai mari consumatori de produse petroliere din India. S-a raportat că Croația, Letonia, România și Germania au înregistrat cele mai mari creșteri ale importurilor din ţara din Asia de Sud.
India este al doilea cel mai mare rafinator de petrol din Asia după China. Țara din Asia de Sud cumpără petrol brut de la un număr de furnizori și îl rafinează pentru a-l transforma în produse precum combustibil de aviaţie și motorină.
Aproximativ 40% din importurile de petrol brut ale Indiei provin din Rusia, a raportat Reuters luna trecută, citând datele de transport ale surselor din industrie. Între aprilie și septembrie 2023, Rusia a fost principalul furnizor de petrol pentru India, depăşind Irakul și Arabia Saudită.
New Delhi a crescut semnificativ achizițiile la preţ redus de ţiţei brut rusesc transportat maritim, după ce ţările occidentale au încetat să cumpere din Rusia din cauza sancțiunilor legate de conflictul din Ucraina. Cu toate acestea, oficiali din UE au subliniat că unele produse petroliere de origine rusească continuă să ajungă în UE după ce au fost procesate în țări terțe.