Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Pakistanul a depus cererea pentru calitatea de membru al BRICS

Pakistanul s-ar putea alătura alianţei economice BRICS anul viitor, a declarat miercuri ambasadorul ţării în Rusia, recent numit, Muhammad Khalid Jamali
Sputnik
BUCUREŞTI, 22 nov – Sputnik. Ambasadorul a spus că țara a solicitat deja calitatea de membru și se bazează pe asistența Rusiei în procesul de aderare. Rusia va deţine președinția BRICS în 2024.
„Pakistanul doreştesă facă parte din această organizație importantă și suntem în procesul contactării ţărilor membre în general și a Federației Ruse, în special, pentru a extinde sprijinul pentru calitatea de membru a Pakistanului”, a declarat ambasadorul, citat de RT.
În prezent, BRICS cuprinde Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. În ianuarie, se vor alătura blocului Argentina, Egiptul, Etiopia, Iranul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite. Potrivit estimărilor analiștilor, BRICS+ extins este deja mai mare, din punct de vedere economic, decât G7, o alianță a țărilor industrializate și dezvoltate cuprinzând SUA, Canada, Marea Britanie, Franța, Italia, Germania și Japonia.
În total, peste 40 de țări și-au exprimat până în prezent interesul de a se alătura BRICS, potrivit Africii de Sud, care a deţinut preşedinţia în 2023. La începutul lunii octombrie, ministrul adjunct rus de Externe, Serghei Riabkov, a declarat că BRICS intenționează să întocmească o listă de candidați pentru statutul de partener al uniunii, înaintea următorului summit, care va avea loc în Kazan, în 2024. Potrivit oficialului, în timpul președinției rusești a BRICS, statele membre se vor concentra pe extinderea „cercului prietenilor BRICS”, inclusiv cu țările din America Latină.
Într-un interviu acordat luna trecută Grupului media din China, președintele rus Vladimir Putin a declarat că extinderea BRICS se bazează pe principiul global al multipolarității. Potrivit lui Putin, nicio națiune nu dorește să stea pe margine și să acționeze după capriciul unei „anumite puteri suverane”, iar BRICS este o platformă în care țările pot forma relații bazate pe egalitate.