România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

PSD și PNL se războiesc la guvernare

Tensiuni politice în coaliția de guvernare PNL-PSD. Pe fondul voinței liderilor coaliției de a trece cu orice preț o nouă lege a pensiilor, nesustenabilă în condițiile economice actuale ale României, dar utilă electoral, tensiunile între cele două partide au explodat
Sputnik
BUCUREȘTI, 20 noi -Sputnik. Atât PSD cât și PNL își bagă conducerile în ședință, pe tema tensiunilor din interiorul coaliției de guvernare, dar a și a declarațiilor inflamate venite din partea unor lideri interni din ambele partide.
Legea pensiilor, despre care surse din PNL spun că nu ar avea posibilități de finanțare bugetară, complicând și mai mult situația destul de fragilă a economiei, merge spre votul final din Camera Deputaților.
Acest vot reprezintă însă și un test pentru soliditatea coaliției de guvernare în Parlament.
Primvicepreședintele PNL, Dan Motreanu, a atras atenția președintelui PNL, Nicolae Ciucă, că relația sa personală cu Ciolacu nu trebuie să fie confundată cu relația PNL cu PSD. ”Această coaliție nu este între Nicu și Marcel, ci între PSD și PNL”, a spus liderul liberal, care a mai declarat că se așteaptă ca Ciolacu să plece de la conducerea partidului dacă PNL nu va obține un scor onorabil la alegerile europarlamentare.