Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare pentru Moldova

Comisia Europeană a recomandat astăzi statelor membre ale UE să deschidă negocierile de aderare ale Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Sputnik
BUCUREȘTI, 8 noi – Sputnik. Guvernul Republicii Moldova a anunţat că astăzi Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare pentru Moldova.
Recomandarea Comisiei are la bază și câteva condiționalități în domenii-cheie precum justiția și lupta împotriva corupției, pentru care trebuie făcute eforturi suplimentare. Aceste condiționalități fac parte din planul de acțiuni al Guvernului și suntem angajați să continuăm implementarea măsurilor necesare pentru a avansa în calea negocierilor, a transmis Guvernul de la Chişinău.
Recomandarea pozitivă a Comisiei vine la un an și jumătate după ce Moldova a depus cererea de aderare la UE, ”timp în care am consolidat aspirațiile noastre europene, reunindu-ne pentru Adunarea „Moldova Europeană”, și am format legături și mai puternice cu familia de state europene, organizând Summitul Comunității Politice Europene”, mai spune anunțul Guvernului.
”Totodată, opinia Comisiei este și o recunoaștere a eforturilor noastre de a armoniza legislația națională la cea europeană, de a consolida instituțiile statului, de a moderniza satele și orașele, și de a adapta standardele și valorile comunitare. Este și principalul punct de referință pentru discuția șefilor de state și guverne la Consiliul European din decembrie. Noi continuăm să construim Moldova europeană pentru că locul Moldovei este în Uniunea Europeană. Moldova merită să fie membru cu drepturi depline al familiei europene”, este mesajul transmis astăzi de Guvernul de la Chișinău.