BUCUREȘTI, 21 oct – Sputnik. Ultimii ani au arătat că, pe parcursul unui an, apar schimbări importante ale ciclului termic. Astfel, iernile au ajuns mai sărace în ninsori, iar verile extrem de fierbinți, cu temperaturi ce depășesc 44 de grade Celsius.
În aceste condiții a apărut fenomenul rar observat la Marea Neagră. Meteorologii spun că este un fenomen care nu a mai apărut pe litoral de acum 40 de ani, dar tot ei vin cu explicația.
”Temperatura apei mării, raportat la media multianuală, prezintă un trend ascendent. Astăzi (vineri, 20 octombrie 2023) sunt 18 grade Celsius în larg și 16,8 grade Celsius la mal. Raportat la intervalul multianual, observăm o creștere cu 5 grade”, a afirmat Răzvan Mateescu, specialist al Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare Marina „Grigore Antipa” din Constanța.
În 1983, tot în luna octombrie, românii care erau la malul Mării Negre resimțeau peste 26 de grade în atmosferă, iar la nivelul mării, temperatura era cu mult peste media normală a perioadei.
Un alt moment istoric, tot vorbind de acest fenomen rar observat la Marea Neagră, a mai avut loc în 1952, când se înregistrau nu mai puțin de 39 de grade în aer, dar de data asta valorile termice erau înregistrate în județul Ialomița.