România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

România, campioană europeană la judo

Sportivul român Alexandru Matei a câştigat medalia de aur la categoria 60 kg, sâmbătă, la Cupa Europeană de judo de la Malaga (Spania).
Sputnik
BUCUREȘTI, 15 oct – Sputnik. România a devenit campioană europeană la judo după ce, sâmbătă, sportivul român Alexandru Matei a câștigat medalia de aur la categoria 60 de kilograme la Cupa Europeană de judo de la Malaga din Spania.
Sportivul român l-a învins în finală pe olandezul Bart Weling.
În vârstă de 20 de ani, Alexandru Matei a trecut în primul tur de spaniolul Mateo Garcia Vicente, în optimi l-a învins pe britanicul Nordine Adrif, în sferturi a câştigat în faţa elveţianului Jesse Weizenegger, în semifinale impunându-se în faţa portughezului Emerson Silva.
La categorie 73 kg, Robert Boldiş l-a învins în primul tur pe estonianul Artemi Larionov, în turul secund a trecut de spaniolul Aaron Gonzalez Garcia, dar a cedat în optimi în faţa germanului Viktor Marko Wandtke.

În cadrul categoriei 81 kg, Szilard Radvanszki a pierdut în turul secund în faţa italianului Luigi Pippa.

La competiţie au participat 355 de judoka din 35 de ţări, 211 la masculin şi 144 la feminin, informează antena3.ro.