BUCUREȘTI, 9 oct -Sputnik. Un general român a primit comanda misiunii de antrenament a UE din Africa Centrală.
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că predarea-primirea comenzii European Union Training Mission in Central African Republic (EUTM RCA), între generalul de brigadă Lino Goncalves, din Portugalia, şi generalul de brigadă Cornel Tonea-Bălan, din România, a avut loc sâmbătă în Bangui, Republica Centrafricană, în prezenţa generalului-locotenent Michiel van der Laan, directorul Capacităţii militare de planificare şi conducere (MPCC) a UE.
"EUTM RCA, în strânsă coordonare cu alte misiuni internaţionale, este angajată în reforma sectorului apărării din Republica Centrafricană. Instituită în aprilie 2016, EUTM RCA acordă sprijin autorităţilor centrafricane în domeniile consiliere strategică şi educaţie pentru forţele de securitate ale Republicii Centrafricane", precizează MApN într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES.
Reprezentanţii Armatei României la EUTM RCA, în cooperare cu reprezentanţi ai instituţiilor internaţionale, participă la procesul de pregătire a militarilor din ţara gazdă, prin activităţi de consiliere la nivel strategic şi planificarea, organizarea, respectiv conducerea cursurilor de carieră şi educaţie militară pentru ofiţeri, subofiţeri şi personal de specialitate.
La ceremonia militară din capitala statului african au fost prezenţi ministrul Apărării şi Reconstrucţiei Forţelor Armate ale Republicii Centrafricane, Claude Rameaux Bireau, şi ambasadorul SUA în Republica Centrafricană, Patricia Mahoney.
Totodată, din partea Armatei României, la festivitate a luat parte generalul de flotilă aeriană Valerică Vrăjescu, comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite, structura care are comanda operaţională a militarilor pe timpul executării misiunilor în afara teritoriului naţional, arată sursa citată.