Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Alegerile din Slovacia pot fi ”lovitura fatală” pentru NATO

Panică în rândurile propagandei euro-atlantice, în contextul în care în Slovacia au loc alegeri parlamentare unde favorit este partidul fostului premier, Robert Fico, cunoscut pentru rezerva sa față de agenda NATO, SUA și UE.
Sputnik
BUCUREȘTI, 29 sep -Sputnik. Slovacii merg sâmbătă la urne să aleagă noul Parlament. Desigur, bună parte din presa mainstream deja denunță „propaganda rusă” și ”dezinformarea” ca fiind cauzele pentru care slovacii nu mai cred în propaganda NATO.
Marea temere a Occidentului este că, după alegeri, Slovacia ar putea să întoarcă la 180 de grade politica sa externă.
Fostul prim-ministru, Robert Fico, le-a promis alegătorilor să pună capăt ajutorului militar acordat Kievului.
"Suntem o țară pașnică. Nu vom trimite niciun cartuș în Ucraina", a declarat Fico în mai multe ocazii din timpul campaniei electorale.
Mai mult, Fico le-a promis alegătorilor că va face presiuni ca Ucraina și Rusia să revină la masa negocierilor. De asemenea, fostul premier cu șanse de revenire în fruntea executivului, se opune aderării Ucrainei la NATO și nu este de acord nici cu sancțiunile impuse Federației Ruse.