Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Utilizarea tot mai mare a yuanului în comerţul Rusia-China - erodarea dominanței dolarului

Dedolarizarea a devenit un cuvânt-cheie în ultima vreme, după ce s-au căutat modalități de a evita dolarul american prin comerțul sporit în monede locale, în special în yuanul chinezesc.
Sputnik
BUCUREŞTI, 28 sept – Sputnik. Dezolarizarea a devenit un cuvânt-cheie în ultima vreme, după ce s-au căutat modalități de a evita dolarul american prin comerțul sporit în monede locale, în special în yuanul chinezesc, acesta fiind un subiect principal pe ordinea de zi a recentului summit BRICS.
Mai mult, dezbaterea cu privire la înlăturarea dolarului a fost alimentată de poziția globală precară a monedei americane în contextul în care se materializează perspectivele unei recesiuni.
Utilizarea sporită a yuanului în comerțul dintre Rusia și China subminează dominanța dolarului american, a confirmat o nouă cercetare europeană.
„Pe parcursul anului 2022, ponderea importurilor Rusiei facturate în yuani(CNY) a crescut cu 17 puncte procentuale”, arată un raport al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (EBRD), citat de Sputnik Internaţional.
Până la sfârșitul anului trecut, 20% din importurile Rusiei au fost facturate în yuani. În plus, utilizarea yuanului în tranzacţiile aferente importurilor din țări terțe a crescut la 5%, a adăugat raportul.
Studiul s-a referit la sancțiunile occidentale, impuse împotriva Moscovei pentru conflictul din Ucraina și concepute să afecteze serios economia rusească, un plan care s-a întors ca un bumerang în mai multe niveluri. După ce Washingtonul și aliații săi „au blocat rutele comerciale” ca parte a restricțiilor, comerțul între Rusia și China a crescut la noi niveluri.
Mai mult, sancțiunile au „dat un impuls țărilor de a lua în calcul diversificarea monedelor de facturare, iar pe termen lung acest lucru ar putea eroda dominanța dolarului”, a declarat economistul șef al EBRD, Beata Javorcik, coautor al raportului.
„Utilizarea yuanului ca monedă în tranzacţii a crescut în medie cu 4 puncte procentuale suplimentare în rândul partenerilor comerciali care au o linie activă de schimb în yuani”, a adăugat raportul.
Pe fondul folosirii dolarului ca o armă de către SUA, Moscova și Beijingul, la fel ca alte țări, au optat pentru o pondere mult mai mare a monedei chineze în comerțul lor reciproc, urmărind să înlăture dolarul american. Astfel, yuanul a reprezentat 34% din importurile rusești în iulie și 25% din exporturi, potrivit cifrelor de la Banca Centrală a Moscovei.
În plus, moneda chineză este folosită din ce în ce mai mult de către țările terțe care au „linii de schimb” cu Banca Poporului din China și nu a putut fi constrânsă să se alăture sancțiunilor punitive și autovătămătoare ale Occidentului.