BUCUREȘTI, 26 sept – Sputnik. România mai aruncă niște bani pe fereastră. Și aceasta pentru că Ministerul Apărării Naționale vrea să achiziționeze trei escadrile de avioane F-35. În total, România va cumpăra 48 de avioane F-35, în valoare de 100 de milioane de euro.
Prima fază de achiziție va începe în 2023, atunci când se vor cumpăra 32 de avioane.
”În acest context, solicităm aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a acordurilor aferente achiziției a 32 de avioane F-35, în cadrul programului de înzestrare Avion multirol de generația a V-a, F-35", prin programul de asistenţă de securitate Foreign Military Sales (FMS)”, se arată în documentul trimis Parlamentului României.
Faza 1 a programului de înzestrare va fi inițiată în anul 2023 și presupune achiziţia a 32 de avioane F-35, de motoare, a Suportului logistic inițial, a Serviciilor de instruire, de simulatoare de zbor şi de muniții aer-aer și aer-sol, pentru o valoare estimată de 6,5 miliarde USD, iar cantităţile de echipamente, altele decât acronavele, ce vor fi achiziționate urmează a fi stabilite cu exactitate după inițierea procedurii de atribuire a respectivului contract de achiziţie.
Potrivit prevederilor art. 51 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea contractantă are obligația de a solicita aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractului de achiziție, în cazul în care valoarea estimată a contractului, fără TVA, este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 100.000.000 Euro.