România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Europarlamentar susține că România ține Austria la ușa NATO

Rareș Bogdan a declarat că decizia României de a bloca participarea Austriei la reuniunile NATO „este singura soluție în acest moment”. El susține că subiectul Schengen ține ”de o fragilizare a construcției europene”.
Sputnik
BUCUREȘTI, 25 sept – Sputnik. Europarlamentarul român Rareș Bogdan spune că, în acest moment, decizia României de blocare a participării Austriei la reuniunile NATO reprezintă singura soluție.
Potrivit acestuia, după nouă luni în care România a încercat toate formulele diplomatice pentru a convinge guvernul de la Viena să nu se mai opună aderării României la Schengen, a venit vremea „să se tragă un semnal” și să se treacă la metode mai puțin diplomatice.
”Dacă semnalele trimise de toate cancelariile europene și nu numai către cancelarul Nehammer și guvernul de la Viena nu au evut efect, România trebuie să caute toate formulele pentru a-și atinge obiectivul”, a precizat Rareș Bogdan.
Politicianul român consideră că, în acest moment, subiectul Schengen nu mai este un subiect ce ține doar de România și de un eșec al unui guvern sau al unei puteri.
”Ține de o fragilizare a construcției europene, o chestiune ce ar putea afecta extrem de grav, din perspectiva alegerilor europarlamentare și a jocului politic de anul viitor”, a adăugat acesta.