Editoriale
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

Toamnă, F-35 se prăbușește în Williamsburg, cine a văzut – să-i spună lui Austin

Avioanele de luptă americane invizibile spulberă mitul despre superioritatea tehnologică a SUA și NATO, menționează observatorul militar Sputnik Aleksandr Hrolenko.
Sputnik
Pe 18 septembrie, în sud-estul SUA - statul Carolina de Sud – din motive necunoscute deocamdată, a mai căzut un avion F-35B Lightning II, aparținând bazei aeriene Beaufort a Corpului de infanterie marină.
Și nu este de mirare, pentru că ”Fulgerul” are sute de defecte de construcție, erori de software. Avionul nu este aprobat de Pentagon pentru producția în serie și este vândut cu succes aliaților americani doar pentru că altfel le va fi și mai rău.
Pilotul s-a catapultat și în scurt timp a ajuns la spital. Iar ”Fulgerul” său, care costă peste 80 de milioane de dolari (modificarea F-35B este cea mai scumpă datorită capacității tehnologice de decolare scurtă și aterizare verticală), a mai zburat un timp cu pilot automat. Transponderul nu a mai funcționat, așa că locul pentru cădere a fost căutat mult timp. Comandamentul bazei aeriene a apelat chiar la ajutorul localnicilor din Carolina de Sud.
Fragmente ale avionului au fost găsite „la două ore de deplasare spre nord-est de baza Charleston”. Prin urmare, de la lacul Marion F-35 a zburat la cel puțin 100 km în „stare de zombi”. O catapultare inexplicabilă și un final foarte periculos al misiunii pentru civili - F-35B cu pilot automat ar fi putut zbura sute de kilometri și cădea într-o zonă dens populată a statului.
Americanii și-au amintit imediat câteva situații similare, ciudate, cu „invizibilele”.
Astfel, în decembrie 2022, un F-35B a avut un accident la baza Forțelor Aeriene a SUA din Texas. În timpul aterizării, avionul a derapat, după care a zburat trenul de aterizare din față.F-35B s-a ”ciocnit” cu nasul, a încercat să facă un ”fouetté”, a agățat betonul cu aripa, iar pilotul s-a catapultat.
Ceva mai devreme, în octombrie, la baza Hill din statul Utah, Forțele Aeriene ale SUA au pierdut un F-35A din cauza unor probleme de software - avionul nu a mai răspuns la încercările de control manual.
La baza aeriană Eglin din statul Florida, în mai 2018, un avion de luptă F-35A s-a prăbușit la aterizare.
Pe 28 septembrie 2018, un avion de luptă F-35B al Corpului de infanterie marină a SUA s-a prăbușit în apropierea bazei aeriene Beaufort din aceeași Carolină de Sud.
Este învăluită în mister catastrofa avionului F-35A a Forțelor Aeriene ale Japoniei pe 9 aprilie 2019 – avionul s-a prăbușit în Oceanul Pacific la 135 km de baza aeriană Misawa.
Americanii au investit în peste 20 de ani sute de miliarde de dolari în programul de dezvoltare a „excepționalului” F-35, însă avionul care nu a fost dus până la a cincea generație și-a pierdut reputația înainte de a reuși să o câștige. Rata accidentelor este prea mare.
În 2023 este planificată producerea a aproximativ 150 de ”Fulgere”, dar Pentagonul nu a dat până în prezent permisiunea pentru producția în masă a F-35.

Decor pentru gazon

Avionul F-35 a devenit cunoscut în lume pentru raportul unic dintre prețul cosmic și pregătirea tehnică redusă.
Avionul de vânătoare-bombardier „suferă de 800 de erori de productivitate” și în timpul exploatării apar în permanență „noi probleme”. Specialiștii americani consideră că „calculatorul zburător” F-35 fără software în funcțiune este un „decor pentru gazon în valoare de un trilion de dolari”.
„Fulgerele” nefinalizate se vor dovedi a fi inutile dacă „mâine va izbucni războiul - Vladimir Putin se va năpusti asupra NATO sau Xi Jinping va decide să cucerească Taiwanul”.
Pentagonul are temerea că sistemele de război electronic ale inamicului ar putea pur și simplu să deconecteze computerele F-35.În timpul operațiunii militare speciale din Ucraina cu astfel de interferențe s-a confruntat deja rețeaua de satelit Starlink a lui Elon Musk - baza tehnologică a comunicațiilor și controlului FAU. Fără a ne mai referi la neajunsurile de construcție ale ”Fulgerului”, la problemele cu motorul F135 (Pratt & Whitney), interfață, casca de realitate augmentată și alimentarea cu oxigen a pilotului.
Chiar și în condiții de exploatare în afara condițiilor de luptă, F-35 este în stare să se desfacă la viteze supersonice, să iasă din funcțiune din cauza unui fulger natural, să se prăbușească la aterizare sau să cadă în mare la decolare (doar fapte).
În același timp, F-35 este bine vândut aliaților și sateliților Americii.
Departamentul de Stat al SUA a informat pe 13 septembrie Congresul că a aprobat vânzarea către Coreea de Sud a 25 de avioane de luptă F-35 cu motoare de rezervă și alte echipamente, la suma de 5 miliarde de dolari. Drept urmare, parcul de ”Fulgere” al Coreii de Sud va crește de la 60 de unități actuale până la 85.O risipă complet inutilă de bani, ținând cont de capacitățile nucleare ale RPDC și RPC vecine.
Aviația de luptă a Seulului este considerată cea mai aptă de luptă printre statele aliate ale SUA. Siguranța și eficiența avioanelor F-35 sunt puse la îndoială în interiorul Coreei de Sud: verificările au scos la iveală 234 de defecte în timp de 18 luni, din ianuarie 2021 până în iunie 2022. Astfel, în ianuarie trecut, F-35 coreean a fost nevoit să „aterizeze pe burtă” după ce trenul său de aterizare a eșuat.
În Europa, ”Fulgerele” care nu au fost aprobate de Pentagon (oficial – nu sunt gata pentru luptă) au fost primite în dotare de forțele aeriene ale Marii Britanii, Norvegiei, Italiei, Țărilor de Jos și Danemarcei. Următoarele la rând sunt Polonia, România și Cehia.
Evident, refuzul de a achiziționa avionul de luptă american F-35 echivalează cu trădarea „democrației”. Între timp, Pentagonul planifică în perspectivă să echipeze flota europeană (NATO) de ”Fulgere” cu armă nucleară tactică și să le îndrepte împotriva Rusiei.
Americanii nu dezvăluie cauzele accidentelor și catastrofelor, dar faptele vorbesc totuși de la sine.
Corpul avionului F-35 începe să se desfacă după 60 de secunde de zbor la viteză supersonică - Mach 1, ca să nu mai vorbim de vizibilitatea mașinii pentru radarele inamicului tehnologizat (radarele avioanelor de luptă rusești și sistemele de apărare aeriană văd perfect avioanele F-35 deasupra Mării Baltice).
Concepția F-35 - nimicirea inamicului înainte ca acesta să descopere ”invizibilul” - nu a fost verificată niciodată în practică.
Potrivit aprecierilor US Air Force, caracteristicile calitative și cantitative ale avioanelor F-35 și F-22 de generația a cincea (de care Pentagonul are doar aproximativ 700) rămân cu mult în urma celor planificate.
Aproape două treimi din flota americană de F-35, adică aproximativ 440 de avioane ale Forțelor Aeriene și Marinei SUA, nu sunt capabile să îndeplinească misiuni de luptă.
Mistificarea tehnologică a complexului militar-industrial american nu are analogi în lume.