BUCUREȘTI, 18 sep -Sputnik. Preşedintele Klaus Iohannis va conduce, în perioada 18-22 septembrie, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se va desfăşura la New York, Statele Unite ale Americii, transmite Administraţia Prezidenţială.
În cadrul intervenţiei naţionale pe care o va susţine în plenul Adunării Generale a ONU, arată sursa citată, preşedintele Iohannis va prezenta evaluările ţării noastre cu privire la temele de actualitate la nivel global, va sublinia priorităţile de politică externă şi contribuţia României la obiectivele de pe agenda multilaterală a ONU.
De asemenea, preşedintele va fi invitat de onoare la dezbaterea organizată de Universitatea Columbia din New York, în cadrul evenimentului World Leaders Forum, cu tema "Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei şi impactul acestuia asupra securităţii la Marea Neagră".
Administrația Prezidențială a închiriat un avion de la Global Jet Luxemburg, unul de tip Bombardier Global 6000 care poate transporta maximum 13 pasageri. Pe banii românilor, desigur.