Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Putin felicită rușii la aniversarea a 80 de ani de la eliberarea Donbasului de naziști

Președintele rus, Vladimir Putin, a felicitat Rusia la aniversarea a 80 de ani de la eliberarea Donbasului de invadatorii nazişti.
Sputnik
BUCUREŞTI, 9 sept – Sputnik. Putin a subliniat că 8 septembrie 1943 este o dată semnificativă în istoria țării.
„În această zi, în urmă cu 80 de ani, legendarul, necuceritul Donbas – cetatea rusească veche de un secol, un teritoriu cu oameni muncitori, războinici, o regiune bogată și generoasă – a fost eliberat de invadatorii nazişti. Resursele sale erau de o importanță colosală pentru inamic, iar faptul de a le captura a fost unul dintre obiectivele atacului german asupra Uniunii Sovietice. Iar naziștii au făcut tot posibilul să păstreze pentru ei stepele Doneţk, pentru a forța oamenii să lucreze pentru mașina de război a celui de-al treilea Reich”, a declarat Putin, citat de Sputnik Internaţional.
Președintele a menționat că fasciștii s-au confruntat cu o rezistență acerbă din partea populației din teritoriile ocupate. Locuitorii din Donbas s-au opus şi au rezistat invadatorilor timp de 700 de zile, îndurând abuzul nazist. Însă soldații sovietici, după ce au întreprins fapte dincolo de capacitățile umane, au eliberat regiunea, a subliniat liderul rus.
„Aceasta este o reflectare a Rusiei noastre – o țară de neînvins, cu identitate istorică și tradiții spirituale, un stat devotat moștenirii strămoșilor. Îi felicit din inimă pe luptătorii Republicii Populare Donețk care au rezistat şi pe toți cetățenii Rusiei, la 80 de ani de la eliberarea Donbasului de invadatorii nazişti”, a spus Putin în mesajul său.