BUCUREŞTI, 31 aug – Sputnik. SUA și Occidentul continuă să investească în terorism pentru a-și atinge obiectivele politice, a declarat ministrul sirian de externe Faisal Mikdad în timpul unei conferințe de presă comună la Damasc cu omologul său iranian Hossein Amir Abdollahian.
Miercuri, Abdollahian a sosit într-o vizită în capitala siriană Damasc.
„Am discutat despre provocările cu care se confruntă atât Siria, cât și Iranul și am atras atenția asupra politicii agresive continue a Occidentului față de cele două țări, precum și asupra faptului că Statele Unite și Occidentul continuă să folosească mijloace vechi și noi, în special investițiile în terorism pentru a atinge obiective politice”, a declarat Miqdad la o conferință de presă difuzată de televiziunea siriană.