BUCUREŞTI, 19 aug – Sputnik. Statele Unite au crescut semnificativ achiziția de îngrășăminte rusești, în ciuda declarațiilor oficiale de la Casa Albă, potrivit fundației ruseşti Roscongress. În primele trei luni ale anului 2023, importurile de îngrășăminte din Rusia au ajuns la aproximativ 600 de milioane de dolari, o sumă de peste două ori mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut.
Într-un an, achizițiile trimestriale de îngrășăminte rusești de către Statele Unite au ajuns la o cantitate mai mult decât dublă, „în ciuda retoricii actualei administrații a Casei Albe”, constată un studiu al fundației rusești Roscongress, semnalat de Sputnik.
Astfel, în primul trimestru al anului 2023, Statele Unite au importat îngrășăminte rusești în valoare de 596 de milioane de dolari față de 262 de milioane de dolari în 2022.
Țara este una dintre cele trei piețe principale de export pentru îngrășămintele rusești, după India și Brazilia. Cele trei ţări și-au crescut achizițiile la începutul acestui an.
Îngrășămintele rusești pe piața mondială
India prezintă cea mai remarcabilă creștere. Dacă în primul trimestru din 2021 Rusia a livrat îngrășăminte în valoare de 78 de milioane de dolari, în primul trimestru din 2023 cantitatea a fost în valoare de aproape 708 de milioane de dolari, potrivit studiului.
Pe piata europeana, cota Rusiei a scazut însă considerabil în ultimii ani. Algeria, Egiptul, Trinidad și Tobago și Statele Unite au început să înlocuiască Rusia în această regiune. În general, cererea de îngrășăminte pe această piață este, de asemenea, în scădere.
În ceea ce privește piețele din America Latină și India, Rusia ar trebui să-și mențină poziția de lider, mai indică studiul.
Livrările viitoare de îngrășăminte, un element esențial pentru securitatea alimentară, vor depinde de ritmul de extindere a capacităților de export ale Rusiei pe coasta Mării Baltice și în regiunea Krasnodar, potrivit raportului Roscongres.