CHIȘINĂU, 1 aug - Sputnik. Vlad Filat a ieșit azi într-o conferință de presă la agenția de presă „Infotag”, pentru a anunța că lansează o invitație la debarcarea regimului autoritar al Maiei Sandu, așa cum 15 ani în urmă, a lansat campania politică „Moldova fără comuniști, Moldova fără Voronin”.
„N-am crezut niciodată că la o distanță de 15 ani voi fi nevoit să transmit din același loc un mesaj similar”, a declarat Filat.
Filat a anunțat că mesajul său este pentru cetățenii țării și pentru cei care se află azi întâmplător la guvernare: „Stop PAS, start libertate și democrație”.
„Este clar pentru toată lumea că PAS nu este un partid politic. PAS este un fenomen social periculos și extrem de toxic. Pas reprezintă o construcție nocivă pentru democrație, care abordează societatea printr-o formă extremistă: fie mergi sub PAS, fie nu mergi deloc”, a declarat Filat.
Fostul premier consideră că deprinderile periculoase ale PAS au fost observate încă din primele zile ale aflării lor la guvernare.
El a acuzat-o pe Maia Sandu și partidul supus acesteia – PAS – că a împărțit oamenii în cei „buni” din punctul de vedere al acestei grupări politice și „ceilalți”.
„Președintele Sandu nu reușește să fie președintele tuturor moldovenilor și rămâne doar președintele celor din PAS, de aceea ei au decis să îngenuncheze Moldova; PAS nu este un partid politic, PAS este o grupare radicalistă agresivă și toxică, extrem de dăunătoare pentru societate și țară; în doi ani guvernarea lor antipopulară a alungat din Moldova peste 88 de mii de oameni”, a declarat Vlad Filat.
PAS a distrus economia națională. Pentru Moldova PAS a devenit simbolul îmbătrânirii, sărăciei și depopulării. Majoritatea moldovenilor sunt anti PAS.
„În cazul unor alegeri locale cinstite PAS ar obține un rezultat care ar confirma că guvernarea lor nu mai este una legitimă. Dar a acționa cinstit nu este despre PAS”.
„PAS înseamnă stare de urgență, minciună și manipulare, achiziții de miliarde de lei cu luminile închise, salarii mari pentru șefii PAS și sărăcirea întregii populații, dezbinare și umilință”, a mai afirmat Filat.