BUCUREȘTI; 28 iul -Sputnik. Kathleen Kavalec, care în ultimele zile a vizitat mai multe ministere și instituții ale statului român, având întrevederi cu șefii acestora, a ajuns și la biroul fostului premier Nicolae Ciucă. Acesta este președintele Senatului (oficial, a doua poziție ca importanță în ierarhia statului român).
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, se laudă că a avut ”un dialog foarte bun” cu șefa sa, doamna ambasador al SUA la București. Își putea permite să fi avut un dialog doar bun? Sau chiar tensionat? Evident că nu.
Fostul premier a avut, joi, o întrevedere cu ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, în cadrul căreia cei doi oficiali au analizat provocările de securitate din regiune.
"Am avut astăzi un dialog foarte bun cu Excelenţa sa, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec. Ne-am concentrat atenţia asupra mai multor teme de interes comun, analizând provocările de securitate din regiune, inclusiv recentele atacuri ruseşti din sudul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, atacuri pe care le-am condamnat ferm. Totodată, am discutat despre modalităţile în care putem sprijini, în continuare, Ucraina şi Republica Moldova", a scris Ciucă pe o rețea de socializare.
De asemenea, Nicolae Ciucă a discutat cu ambasadoarea SUA despre priorităţile Senatului în următoarea sesiune şi despre "dorinţa comună" ca, după alegerile parlamentare din 2024, să existe o reprezentare mult mai bună a femeilor în Parlamentul României.