BUCUREŞTI, 26 iul - Sputnik. Steagul LGBT a fost ridicat, marți, 25 iulie, la Ambasada SUA din România, cu ocazia festivalului Pride București 2023.
Anunțul a fost făcut de MozaiQ, asociație care reprezintă drepturile homosexualilor.
Potrivit sursei citate, evenimentul a fost deschis de un discurs al ambasadoarei SUA în România, Kathleen Kavalec, în prezența membrilor corpului diplomatic, ministrului Muncii, Simona Bucura-Oprescu, reprezentanților societății civile și membrilor comunității LGBT.
„Sprijinul diplomatic pentru emanciparea comunității LGBTQ+ a fost o constantă încă din anii `90 și rămâne extrem de important în contextul social actual, în special pentru a schimba discursul public cu privire la comunitatea noastră, dată fiind necesitatea reglementării unei forme de recunoaștere civilă pentru cuplurile formate din persoane de același sex cât mai curând”, se precizează în comunicatul MozaiQ.
Zilele acestea are loc Pride București 2023, urmând ca sâmbătă, 29 iulie, să aibă loc marșul Pride, pe Calea Victoriei.
Şi pe siteul Ministerului de Interne a apărut un proiect de lege prin care se modifică „Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România” prevede „eliminarea condiționării acordării dreptului de ședere pentru membrul de familie al unui cetățean român căsătorit în alt stat membru al Uniunii Europene, de transcrierea în registrul național de stare civilă a certificatului de căsătorie între persoane de același sex.
Modificarea propusă are în vedere doar înlăturarea cerinței transcrierii certificatului de căsătorie, exclusiv în scopul exercitării drepturilor ce privesc libera circulație a persoanelor în cadrul Uniunii Europene, precizează documentul MAI.