CHIȘINĂU, 19 iul – Sputnik. Compania aeriană „Air Moldova” anunță că sistează zborurile până pe data de 16 august inclusiv.
Operatorul anunță că pasagerii vor primi notificări la adresele de email cu opțiunile de rambursare și rebooking.
„Stimați pasageri, rambursările pentru zborurile anulate se procesează în continuare. Pasagerii care au procurat biletele online, pe site-ul companiei, vor primi rambursarea la solicitare, pe cardul cu care a fost achitat biletul”, este precizat în comunicatul de presă al „Air Moldova”.
Totodată, compania anunță că pasagerii care au procurat biletele achitând prin intermediul agențiilor vor putea primi rambursarea în numerar/pe card, odată cu reluarea activității comerciale și operaționale a companiei.