Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Securitate sporită pentru șefii NATO ce se vor aduna la Vilnius

Summitul NATO din 11-12 iulie a transformat deja orașul Vilnius într-o veritabilă fortăreață menită să să protejeze pe liderii Occidentului colectiv ce vor participa la întrunire.
Sputnik
BUCUREȘTI, 9 iul -Sputnik. Un număr de 16 state membre NATO au trimis în total aproximativ 1.000 de militari pentru a proteja summitul din 11-12 iulie. Multe țări au oferit, de asemenea, sisteme avansate de apărare antiaeriană, cu care statele baltice nu sunt dotate.
„Ar fi mai mult decât iresponsabil să lăsăm spațiul aerian neprotejat când vin aici Biden și liderii a 40 de țări”, a spus președintele lituanian Gitanas Nauseda. Țările baltice - Lituania, Estonia și Letonia - foste state sovietice care acum fac parte atât din NATO, cât și din Uniunea Europeană, cheltuiesc peste 2% din PIB pentru apărare, o pondere mai mare decât majoritatea celorlalți aliați NATO.
Germania a desfășurat acolo 12 lansatoare de rachete Patriot, folosite pentru a intercepta rachete balistice și de croazieră sau avioane de război. Spania a adus un sistem de apărare aeriană NASAMS, Franța trimite obuziere autopropulsate Caesar, Franța, Finlanda și Danemarca staționează avioane militare în Lituania, iar Marea Britanie și Franța furnizează capabilități antidronă.
Polonia și Germania au trimis trupe de operațiuni speciale ajutate de elicoptere. Alte țări vin cu măsuri pentru a face față oricăror potențiale atacuri chimice, biologice, radiologice și nucleare. Efortul aliaților de a asigura siguranța aeriană în timpul summitului arată că NATO trebuie să înființeze urgent structuri de apărare aeriană permanente în statele baltice, spune Nauseda.
„Ne gândim la ce se va întâmpla după încheierea summitului și vom colabora cu aliații pentru a crea o forță rotativă pentru o protecție permanentă a spațiului aerian”, a spus el reporterilor. În satele de lângă granița cu Belarus, localnicii au declarat pentru Reuters că se simt în siguranță, în ciuda ofertei aliatului lui Putin de a-i găzdui pe mercenarii din grupul Wagner și de a staționa arme nucleare rusești.