BUCUREŞTI, 3 iul – Sputnik. Hafez a obţinut o diplomă de masterat cu onoruri la Facultatea de Mecanică și Matematică, Asma participând la ceremonie.
În timpul vizitei sale, prima doamnă a apărut în emisiunea de știri a RT Arabic, vorbind despre chestiuni precum schimburile culturale, legăturile strânse dintre Siria și Rusia, precum și provocările cu care se confruntă cele două ţări.
Cele două națiuni se confruntă deja cu probleme similare de zeci de ani, ambele fiind supuse presiunilor externe în creştere, precum și încercărilor directe de blocaj economic și eforturilor de „exercitare a controlului asupra lor”, a spus Asma.
„Totuşi, o provocare universală și pe scară largă pentru întreaga lume este amenințarea reprezentată de neoliberalism, care este impus tuturor popoarelor. Scopul principal este, desigur, nu doar ştergerea identităţii naționale, dar şi a identităţii umane și a tuturor elementelor ei constitutive, cum sunt patriotismul, tradițiile și obiceiurile”, a subliniat Asma.
În plus, valorile tradiționale sunt păstrate în cadrul familiei, care ar trebui să devină pilonul pentru „dialogul dintre tinerii din întreaga lume”, consideră prima doamnă a Siriei.
În această situaţie sunt în special „societățile noastre de est, întrucât aceste societăți sunt direct amenințate și, în același timp, sunt cele mai capabile să reziste acestui atac datorită culturii lor, a moralității și valorilor pe care le susţin”, a adăugat ea.
De asemenea, primei doamne i-a fost cerută opinia cu privire la ultimele evoluții din Rusia, și anume recenta insurecție de scurtă durată a grupului Wagner PMC, care a avut loc cu puțin timp înainte de vizita ei. Totuşi, Asma a spus că insurecţia nu i-a afectat deloc hotărârea de a vizita țara.
„Prietenii noştri ruși ne-au sprijinit fără ezitare în timpul războiului care s-a desfășurat în țara noastră. Prin urmare, am susținut, de asemenea, fără ezitare și vom continua să îi sprijinim pe prietenii noştri în luptele lor”, a subliniat prima doamnă a Siriei.