Din memoriile lui Gheorghe Jukov: "Capitala Belarusului nu mai putea fi recunoscută. Timp de șapte ani am comandat un regiment și o brigadă la Minsk, cunoșteam bine fiecare stradă, toate cele mai importante clădiri, poduri, parcuri, stadioane și teatre. Dar după totul era în ruine, iar acolo unde înainte erau cartierele rezidențiale, era un pustiu acoperit cu grămezi de cărămizi fărâmate și moloz. Cea mai grea impresie au făcut-o totuși oamenii, locuitorii din Minsk: extrem de epuizați, slăbiți, multora lacrimile se rostogoleau pe obrajii.