România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Partidele din România se pregătesc de anul electoral

Se apropie anul electoral 2024 și partidele încep să își facă socoteli și să caute candidații potriviți. Iar candidaturile ce au capacitatea de a promova partidele, sunt cele pentru președinția României și primăria generală a Bucureștiului.
Sputnik
BUCUREȘTI, 30 iun -Sputnik. Primăria Bucureștiului este relevantă pentru că, după președinte, primarul este ales cu cel mai mare număr de voturi real exprimate, prin comparație cu orice alt candidat. Iar bătăliile electorale pentru București captează interesul național, fiind o prefigurare a bătăliilor electorale pentru parlamentare și prezidențiale.
Partidul Național Liberal, în cădere liberă în sondajele de opinie, caută soluții pentru a profita, ca partid, de bătăliile electorale ce vor urma. Deci obiectivele sunt identificarea candidaților pentru București și pentru Cotroceni.
Pentru Cotroceni, PNL dă de înțeles că va merge pe mâna lui Nicolae Ciucă, președintele partidului, dar refuză să se angajeze în declarații politice și electorale în că de acum.
„Noi avem întotdeauna resurse de prezidenţiabil (…) Sunt absolut convinsă că vom găsi acea resursă în interiorul partidului. Momentan nu s-a făcut această selecţie. E prematur să discutăm despre alesul pentru prezidenţiale, în condiţiile în care suntem la jumătatea lui 2023”, a declarat vicepreședintele PNL, Alina Gorghiu.
Aceasta a precizat că, până acum, PNL a mers cu preşedintele partidului la alegerile prezidenţiale: ”Până acum, Partidul Naţional Liberal a optat pentru genul acesta de candidatură. Preşedintele partidului a fost cel promovat pentru candidatura la prezidenţiale. Însă, daţi-mi voie să vă spun cu toată responsabilitatea, că această preocupare în acest moment în interiorul Partidului Naţional Liberal nu există”.
Pentru primăria Capitalei, problema PNL nu e atât candidatul cât distanțarea de fostul candidat, actualul primar, Nicușor Dan, văzut ca un dezastru administrativ și politic, după impactul performanțelor sale ca primar din ultimii 3 ani de zile.