BUCUREŞTI, 30 iun – Sputnik. Nicaragua este interesată să se alăture BRICS, întrucât blocul promovează o ordine multipolară și o unitate mai puternică între ţările în curs de dezvoltare, a declarat pentru Sputnik ministrul de Externe din Nicaragua, Denis Moncada.
„Nicaragua și-a exprimat deja interesul de a se alătura BRICS. Este logic întrucât [blocul] este un mod nou, o lumea nouă, în care țările în curs de dezvoltare pot avea o unitate mai bună și o dezvoltare mai bună, o lume mai bună, o lume multipolară”, a spus Denis Moncada.
Managua și Moscova desfăşoară discuţii cu privire la efectuarea comerțului în monede naționale, inclusiv pentru plata grâului rusesc, a spus Denis Moncada.
„Este un subiect [trecerea la monedele naționale] al conversațiilor, care este universal între prietenii care luptă împotriva hegemoniei SUA. Acestea sunt discuții necesare”, a spus Moncada.
Ministrul de Externe a mai spus că Nicaragua doreşte să plătească pentru grâul rus în ruble sau în cordoba nicaraguană.
În aprilie, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a vizitat Nicaragua ca parte a turneului său din America Latină.
Managua consideră sabotajul asupra conductei Nord Stream ca fiind un act de terorism de stat comis de către Occident.
„Guvernul din Nicaragua se opune clar acestor încercări occidentale de a practica terorismul de stat. Și credem cu adevărat în suveranitatea țărilor. Este foarte clar ce țări execută aceste acte - NATO, SUA, aliații lor - împotriva țărilor care încearcă să-și apere securitatea și suveranitatea”, a spus Moncada.
Danemarca, Germania și Norvegia au exclus Rusia din investigațiile lor, ceea ce a determinat Moscova să lanseze propria investigație privind acuzațiile de terorism internațional.
Conductele Nord Stream, construite pentru a livra gaz sub Marea Baltică din Rusia în Germania, au fost distruse de explozii în septembrie 2022. Operatorul conductei, Nord Stream AG, a declarat că daunele au fost fără precedent și că este imposibil de estimat cât timp vor lua reparațiile.
De asemenea, Denis Moncada a spus că multe ţări încearcă să exploateze în favoarea lor Organizaţia Națiunilor Unite.
„ONU este o organizație care are obiectivul de a contribui la pacea, securitatea și stabilitatea din lume și să creeze o lume mai bună. Evident, multe puteri încearcă să o instrumenteze în favoarea lor. Dar popoarele se luptă prin dreptul internațional, prin Carta Națiunilor Unite pentru a avea o participare deplină la un ONU complet, în mod pozitiv, în cadrul Cartei sau a Națiunilor Unite, încercând să o modifice astfel încât să avem un ONU care funcţionează”, a adăugat Managua.
Întrebat cu privire la planurile pentru viitoarea Adunare Generală a ONU, Moncada a subliniat că Nicaragua urmăreşte să propună politici, să îmbunătățească solidaritatea, să apere dreptul internațional și Carta ONU, precum și solidaritatea cu toate țările afectate de măsurile unilaterale, inclusiv de Statele Unite și alte ţări.