România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

Trenurile Soarelui leagă ţara de litoral

Peste 30 de Trenuri ale Soarelui vor lega zilnic întreaga ţară de litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, începând de vineri până la jumătatea lunii septembrie.
Sputnik
BUCUREŞTI, 17 iun - Sputnik. "Sunt 32 de trenuri care leagă ţara cu litoralul, sunt 38 de trenuri care leagă Bucureştiul cu litoralul, incluzându-le pe cele care vin din ţară şi trec prin Bucureşti. Nu sunt mai puţine anul acesta, dar parte din cele de anul trecut care au circulat au rămas în programul permanent de circulaţie şi atunci nu au mai fost evidenţiate ca special pentru acest program (Trenurile Soarelui - n. r.). Ceea ce a fost evidenţiat sunt trenurile care au fost luate şi modificate special pentru acest program. Practic, nu rămâne niciun colţ din ţară nelegat cu litoralul - şi nu numai cu litoralul, ci şi cu zonele turistice cele mai importante, fiindcă cererea de transport a crescut şi pe celelalte zone turistice. Dar este adevărat, centrul de greutate este şi va fi litoralul în această vară", a declarat Adrian Vlaicu, şef serviciu Marketing, CFR Călători.
CFR Călători a dat startul programului de transport estival ''Trenurile Soarelui'', iar toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc. Astfel, CFR Călători oferă tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord, prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa şi retur.
"Marea majoritate a trenurilor care vin din ţară, a trenurilor lungi, care fac 10-12 ore, merg la Mangalia, deci călătorul nu coboară din tren decât în staţiunea unde are biletul de tratament sau unde vrea să ajungă. De asemenea, marea majoritate a acestor trenuri, care parcurg distanţe lungi, sunt prevăzute să aibă vagon bar. Este adevărat că mare parte din vagoanele bar şi restaurant sunt încă în procesul de reparaţie, dar cele existente în acest moment asigură deservirea trenurilor de lungă distanţă către litoral. Acolo publicul este tentat să îşi ia ceva să consume, are nevoie de o apă, o cafea. Şi trenurile care pleacă din Bucureşti încercăm să fie dotate cu vagoane care să permită alimentaţia publică în limita parcului disponibil, pentru că unele sunt în reparaţii, şi, pe măsură ce ies, imediat vor intra în compunerea trenurilor de călători. În plus, marea majoritate a trenurilor care fac mai mult de 12 ore până la destinaţie sunt dotate cu vagoane de dormit", a menţionat Vlaicu.
Oficialul CFR Călători a dat asigurări că au fost luate şi măsuri în caz de temperaturi ridicate, care să asigure pe cât posibil confortul pasagerilor.
"Practic, pentru aceste trenuri, în toate punctele de formare şi în staţiile de pe parcurs personalul CFR Călători a fost suplimentat. S-au luat măsuri de verificare a tuturor locomotivelor, vagoanelor şi a instalaţiilor de aer condiţionat pentru a reduce la minimum defectele. Singura problemă rămâne în continuare secţia Constanţa - Mangalia din cauză că locomotivele Diesel nu pot duce la climatizare mai mult de 9-10 vagoane şi va rămâne în continuare problema trenurilor lungi. Este evident că această problemă va fi soluţionată imediat ce se va termina electrificarea pe secţia Constanţa - Mangalia de către colegii de la infrastructură. Atunci, nici nu vor mai fi timpii mai lungi de aşteptare în Constanţa pentru schimbarea locomotivei şi nici nu va mai exista inconvenientul acesta ca o parte din tren, la o anumită distanţă, să fie neclimatizată. Până la temperaturi de 38 de grade aparatele de climatizare pot funcţiona în parametri optimi, de aceea ca principală măsură luată a fost suplimentarea personalului tehnic şi acesta va fi prezent în tren în special până când instalaţia de climatizare îşi intră în regimul normal. Vorbim de probleme care apar doar în momentul pornirii trenului, când vagonul este foarte încins. După ce trenul circulă, iar caroseria începe să se răcească, deja instalaţia de climatizare este pusă în funcţie, iese din regimul de avarie şi nu mai sunt probleme. Au fost într-adevăr reclamaţii în cursul anului trecut exact în zona Mangalia spre Constanţa. Acolo au fost cele mai multe reclamaţii, pentru că instalaţiile de climatizare fie nu puteau fi suportate de locomotiva Diesel şi se proceda la o pornire în trepte în lungul trenului de către personal, fie trebuia să se aştepte puţin să iasă din regim de avarie după care porneau şi funcţionau normal până la capătul secţiei", a explicat Adrian Vlaicu.
El a sfătuit călătorii să îşi planifice din timp călătoria, ajutând astfel operatorul de transport să vadă care este gradul de utilizare a trenurilor, pentru a le putea optimiza, dar şi să îşi cumpere bilete dus-întors, pentru a obţine o reducere de 10%.
"Sfaturile mele, de fapt sunt rugăminţi: să-şi planifice din timp călătorie, să îşi ia biletul dus-întors, fiindcă este varianta care le oferă şi o reducere de 10% din costul total al călătoriei. De ce spun asta? Pentru că planificarea din timp a călătoriei şi rezervările din timp făcute ne oferă şi nouă un semnal asupra gradului de utilizare a trenurilor şi ne permit să facem suplimentări operative, astfel încât să încercăm să evităm pe cât posibil aglomeraţia. Este evident, circulăm cu întregul parc, nu mai avem rezerve în depou, am suplimentat întregul personal să poată interveni, astfel încât staţionările să fie reduse la minimum şi vagoanele, locomotivele să intre imediat în compunerea trenurilor. Deci, din punctul nostru de vedere, am luat toate măsurile operative posibile. Vă dau un exemplu cu trenul în care ne aflăm. Până ieri, trenul avea un grad de ocupare pentru 5 vagoane mai mult decât suficient. Astăzi, are 9", a susţinut Vlaicu.
În ceea ce priveşte faptul că încă nu a fost aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei pentru anul în curs, reprezentantul CFR Călători a precizat că problemele deosebite sunt doar cele de asigurare a unor finanţări mai puternice pe parte de reparaţii şi modernizări.
"Dar trebuie subliniat faptul că toate proiectele prin PNRR sunt lansate şi toate reparaţiile deja stârnesc interes, ceea ce ne conferă şi nouă încredere că vom reuşi să cheltuim toţi banii alocaţi prin PNRR. Foarte important este faptul că suntem singurul operator feroviar care a solicitat fonduri din PNRR", a adăugat el.
Timp de trei luni, vor fi 32 de trenuri directe ale Soarelui (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia. De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul şi retur: 15 perechi din Bucureşti Nord (din care 9 perechi trec şi prin Bucureşti Băneasa), 3 perechi numai din Bucureşti Băneasa şi o pereche din Bucureşti Obor.
Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 17 iunie 2023, trenurile IR 1981/ R 8653 şi R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă Bucureşti Nord - Tulcea Oraş şi retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraş şi retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanţa.
Durata călătoriei pe ruta Bucureşti - Constanţa este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.
Potrivit CFR Călători, toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate. Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 13 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cuşetă, unele având şi vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 şi IR 1942 Satu Mare/ Baia Mare/Cluj Napoca/ Târgu Mureş - Mangalia şi retur au în compunere şi vagoane prevăzute cu spaţiu amenajat pentru activitatea de bar.
Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa la clasa a 2-a, la tren IC este 82,00 lei, la tren IR este 72,00 lei şi la tren Regio este 37,00 lei. De asemenea, călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.