BUCUREŞTI, 17 iun – Sputnik.Companiile străine care au părăsit Rusia din cauza sancțiunilor occidentale sunt rapid înlocuite de cele locale, a declarat vineri președintele Vladimir Putin, în timp ce s-a adresat Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (SPIEF).
El a menționat că, deși Rusia nu a cerut niciodată nimănui să plece, plecarea multinaționalelor s-a dovedit a fi un beneficiu, deoarece a încurajat afacerile interne să se dezvolte și să se extindă.
„Un eveniment notabil și un impuls puternic pentru afacerile noastre l-au constituit înlocuirea corporațiilor transnaționale care au părăsit piața rusească”, a declarat Putin, citat de RT.
„Din păcate, [firmele occidentale] au cedat sub presiunea puternică din partea elitelor politice străine. Nu am dat niciodată pe nimeni afară de pe piața și din economia noastră. Dimpotrivă, le-am oferit ocazia de a cântări argumentele pro și contra, de a se gândi cu atenție la partenerii lor ruși și la posibilele consecințe ale unui astfel de pas. Fiecare dintre aceste companii a avut dreptul de a alege”, a subliniat preşedintele rus.
Putin a remarcat că multe companii străine și-au fabricat produsele în Rusia înainte de plecare, dar că retragerea lor de pe piață nu a afectat furnizarea de bunuri.
„Multe mărci străine vând de mult produse fabricate integral în unitățile noastre. De fapt, acestea sunt mărfuri rusești, doar cu sigle străine. Aşadar, producția lor, după plecarea proprietarilor de mărci, nu se va opri. Se schimbă doar sigla. Profiturile din aceste afaceri rămân în țara noastră”, a afirmat preşedintele.
Potrivit șefului statului, în 2022, producătorii ruși au depus peste 90.000 de cereri de înregistrare de mărci comerciale. Au apărut noi mărci într-o varietate de sectoare, de la îmbrăcăminte și încălțăminte, la software, produse chimice şi cosmetice, printre altele.
Putin a menționat că producătorii ruși cer guvernului să nu lase companiile străine care au plecat să revină pe piața rusească, dar a mai spus că țara sa nu va închide aceste firme pentru că salută concurența. El a adăugat, totuși, că Rusia va lua decizii de la caz la caz cu privire la cei care doresc să se întoarcă și va pune întotdeauna „interesele producătorilor noștri interni pe primul loc”.