CHIȘINĂU, 16 iun – Sputnik. Sistemul economic global bazat pe dolar s-a fisurat și multe țări ale lumii tind să efectueze tranzacțiile comerciale internaționale în alte valute, a declarat vicepreședintele Universității pentru Afaceri Internaționale și Economie -(UIBE) Gong Jiong, într-un interviu acordat pentru RIA Novosti în marja SPIEF-2023.
„Eu consider că sistemul economic global bazat pe dolar s-a fisurat deja”, a menționat el.
Potrivit expertului, drept imboldul pentru restructurarea sistemului financiar global au servit sancțiunile occidentale împotriva Rusiei și a altor țări.
"Un factor important au fost sancțiunile impuse de SUA și țările occidentale împotriva Rusiei, Iranului, Venezuelei. Toate acestea sunt țări mari și exportatori importanți de petrol... Un rol important l-au jucat încercările SUA de a confisca proprietatea privată după începerea operațiunii militare speciale rusești”, a spus Gong Jiong.
Potrivit expertului, China în această situație tinde să încheie cu alte țări acorduri de swap valutar.
"Avem acorduri de acest fel cu Brazilia, Rusia, Arabia Saudită. Ultimul acord are o mare semnificație simbolică, pentru că a pus bazele petroyuanului", a menționat Gong Jiong.
"Acum mulți se pronunță pentru renunțării la dolar în tranzacțiile comerciale. De exemplu, Malaezia și Indonezia discută această chestiune. Prim-miniștrii acestor țări au abordat această problemă în ASEAN. În cadrul BRICS există discuții privind înlocuirea dolarului cu o altă valută. Brazilia promovează intens această agendă”, a conchis expertul.
Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg are loc în perioada 14-17 iunie. RIA Novosti este partener media și agenție Photo Host a forumului.