BUCUREȘTI, 14 iun -Sputnik. Olaf Scholz își pierde încrederea publicului, în timp ce ministrul său al apărării se află în fruntea clasamentului, spun sondajele de opinie, care remarcă și o creștere alertă a forțelor politice suveraniste, în special al partidului Alternativă pentru Germania (AfD).
Potrivit unui sondaj realizat de Forsa pentru canalele NTV și RTL, cetățenii germani acordă cea mai mare încredere ministrului apărării, Boris Pistorius. În același timp, cancelarul Olaf Scholz ocupă doar locul șapte în acest clasament.
Datele relevă că 59% dintre respondenți și-au exprimat încrederea în Pistorius, acesta fiind singura personalitate politică din top 10 din țară care a înregistrat o creștere a încrederii din aprilie (cu 3 puncte). În schimb, încrederea în cancelarul Scholz a scăzut cu două puncte procentuale în aceeași perioadă, ajungând la 40%.
AfD are 17-19% în sondajele de la nivel național, aproape de un nivel record pentru partidul care acum se luptă cu social-democrații cancelarului Olaf Scholz pentru locul al doilea, potrivit unor sondaje, în creștere de pe poziția a cincea pe care se afla la alegerile din 2021, când și-a asigurat 10,3% dintre voturi.
Liderul AfD Tino Chrupalla a spus că mai mulți votanți consideră că politicile Verzilor, partenerul minoritar al coaliției lui Scholz care vrea o trecere mai rapidă de la hidrocarburi, a adus „război economic, inflație și dezindustrializare”. „Suntem singurul partid care nu vrea să formeze o coaliție cu acești Verzi periculoși”, a spus acesta.