Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

A murit Silvio Berlusconi

Corriere della Sera: Fostul premier al Italiei Silvio Berlusconi a murit la vârsta de 86 de ani.
Sputnik
CHIȘINĂU, 12 iun – Sputnik. Fostul prim-ministru al Italiei, senatorul Silvio Berlusconi, a murit la vârsta de 86 de ani, la clinica San Raffaele din Milano, a comunicat ziarul Corriere della Serre.
Politicianul a fost internat iarăși vineri după-amiază, la doar trei săptămâni după ce fusese externat din spital.
Anterior, mediile de informare italiene au relatat că senatorul în vârstă de 86 de ani a fost internat la spital din cauza unor probleme de respirație sau, conform unei alte versiuni, la sistemul cardiovascular. Însă mai târziu medicii lui Berlusconi au comunicat pentru prima dată că motivul spitalizării a fost o infecție pulmonară care s-a dezvoltat pe fondalul de leucemie cronică.
Berlusconi s-a născut pe 29 septembrie 1936 la Milano. A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din Milano. Înainte de a se angaja în politică, s-a ocupat de afaceri.
La alegerile din 1994 partidul creat de el, ”Forza Italia”, a obținut victoria în componența coaliției de centru-dreapta, iar Berlusconi a fost ales prim-ministru, însă la mai puțin de un an, în ianuarie 1995, a demisionat. Politicianul a putut prelua din nou funcția de prim-ministru în 2001 și a rămas în fruntea cabinetului de miniștri până în 2006.
După o scurtă perioadă de aflare în opoziție, partidul lui Berlusconi, care la acel moment se numea deja „Poporul Libertății”, și aliații săi au câștigat o victorie convingătoare la alegerile din 2008. De data aceasta, Berlusconi a ocupat funcția de prim-ministru până în noiembrie 2011 când, pe fondul crizei economice în desfășurare și a neîncrederii burselor europene în datoria suverană a Italiei, a fost nevoit să demisioneze din funcție.