BUCUREȘTI, 10 iun -Sputnik. Scandal de proporții în SUA, unde, după punerea sub acuzare a lui Donald Trump, în afacerea documentelor secrete, Fox News prezintă vineri în exclusivitate informații privind acuzații de mită care-l vizează pe președintele SUA, Joe Biden.
Acesta ar fi primit o mită de 5 milioane de dolari de la un director al firmei ucrainene de gaze naturale Burisma Holdings, unde fiul său, Hunter Biden, era membru în consiliul de administrație.
O sursă Fox News a dezvăluit conținutul unui formular FD-1023 generat de FBI, în care se pretinde că între vicepreședintele de atunci Joe Biden și un cetățean străin a existat o schemă de mită care a implicat influențarea deciziilor politice din SUA. Persoana care dezvăluie schema de mită este un informator FBI, sursă „foarte credibilă” folosită încă din timpul administrației Obama.
Va cădea capul lui Biden? Sau va scăpa din pricina stării de sănătate precare? Sau pur și simplu asistăm la deschiderea unui război electoral murdar, odată coroborată această dezvăluire cu punerea sub acuzare a lui Trump?