România
Știri, articole și comentarii despre viața publică din România

România a ieșit la cumpărături second-hand

Norvegia a vândut României 32 de avioane de vânătoare F-16, second hand, dar „bine întreținute”, dă asigurări presa mainstream românească.
Sputnik
BUCUREȘTI, 9 iun -Sputnik. Norvegia a vândut României 32 de avioane de vânătoare de tip F-16, în urma încheierii unui contract în acest sens în noiembrie, ”o contribuţie importantă la consolidarea apărării aeriene” a României, un contract care asigură o ”valoare adăugată industriei norvegiene a apărării”, relatează preza norvegiană. Contractul de vânzare-cumpărare are o valoare de 388 milioane de euro.
Vânzarea avioanelor a fost aprobată atât de către autorităţilor Statelor Unite, cât şi Norvegiei, a anunţat ministrul norvegian al Apărării Bjørn Arild Gram.
Contractul de mentenanţă a avioanelor de tip F-16 cu Kongsberg Aviation Maintenance Services (KAMS) a fost prelungit în vederea asigurării mentenanţei înainte de livrarea a 32 de aparate către România.
Acest contract prevede totodată furnizarea de asistenţă tehnică şi susţinere în formarea personalului tehnic român. Valoarea acestui contract prelungit cu KAMS este de peste 700 de milioane de coroane norvegiene (peste 295,2 milioane de lei).