BUCUREȘTI, 7 iun - Sputnik. Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, spune că nu trebuie dat crezare lumii politice şi mediatice liberale din lumea transatlantică, deoarece este clar că majoritatea globală, ca şi Ungaria, doreşte pacea în Ucraina, cât mai curând posibil.
El a făcut aceste declarații la conferinţa internaţională a Forumului pentru Pace de la Budapesta, unde a mai declarat că Europa se confruntă cu cele mai grave provocări economice şi de securitate de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, iar riscul escaladării este mai mare ca niciodată, în timp ce popoarele continentului nu sunt deloc responsabile pentru izbucnirea conflictului din Ucraina.
“Este cu totul altceva faptul că unii lideri politici europeni suferă de o psihoză a războiului din ce în ce mai gravă (…) Trebuie, de asemenea, să clarificăm că acesta nu este un război al poporului european, însă toţi cetăţenii europeni plătesc preţul războiului”, a spus el.
Ministrul a considerat o problemă serioasă faptul că Uniunea Europeană s-a angrenat într-o “isterie a sancţiunilor” şi s-a lăsat provocată, într-un mod contrar oricărei logici, de prima superputere militară a lumii, Statele Unite, într-o cursă în care ţările se întrec în furnizarea armelor către Ucraina.
Oficialul maghiar a atras atenția că și competitivitatea UE “s-a prăbuşit”, plus că preţurile la energie sunt de câteva ori mai mari decât cele din SUA sau China. În acest context, el a arătat că legea anti-inflaţie din SUA favorizează companiile naţionale, în timp ce birocraţia de la Bruxelles forţează decizii care sunt dăunează tuturor companiilor europene.
“În plus, războiul este aici, oamenii mor în Europa, efectele războiului sunt cele mai grave în Europa”, a adăugat ministrul.
”La un an, trei luni şi două săptămâni după izbucnirea războiului, în timp ce dezbatem cel de-al unsprezecelea pachet de sancţiuni, cred că este clar pentru toată lumea că ambele obiective asociate introducerii sancţiunilor au eşuat”, a explicat el.
“De aceea cerem încetarea imediată a focului, cerem începerea tratativelor de pace, care să ofere cel puţin speranţa unei păci durabile în zona noastră, ce asigură securitate pe termen lung”, a precizat ministrul.
De asemenea, el a calificat drept o consecinţă gravă crearea de noi blocuri în lume, care este complet împotriva intereselor Europei Centrale, şi a ridicat întrebarea: unde vor ajunge în următorii ani zecile de mii de arme trimise în Ucraina?
“Noi trăim aici, în Europa, în zona transatlantică, prin urmare ne confruntăm în mod constant cu această ofensivă pe care adepţii războiului o lansează împotriva noastră şi cu această mare presiune la care ne supun cei pro-război”, a adăugat ministrul.
El a subliniat că poziţia pro-pace a Ungariei nu este doar poziţia guvernului, ci şi voinţa poporului, demonstrată de rezultatele alegerilor de anul trecut.