Editoriale
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

Rusia și Belarus creează un „hiperboloid” puternic de distrugere a dronelor NATO

Utilizarea activă a UAV-urilor în Ucraina și în alte puncte fierbinți de pe planetă accelerează dezvoltarea sistemelor de luptă laser, menite să distrugă dronele la o distanță maximă, notează observatorul militar Sputnik Aleksandr Hrolenko.
Sputnik
Belarusul și Rusia sunt lideri în acest domeniu de înaltă tehnologie.
Un laser de luptă de mare putere este dezvoltat în comun de specialiști belaruși și ruși de la centrul tehnico-științific LEMT din Minsk și de la două institute de cercetare din Moscova care nu au fost nominalizate.
Conceput să distrugă aparatele de zbor fără pilot la o distanță de zeci de kilometri, laserul de 100 kW este programat să fie creat în doi ani și deja în 2023 dezvoltatorii intenționează să prezinte un prototip funcțional.
Programul este cât se poate de realist.
Specialiștii întreprinderii belaruse LEMT au experiență în crearea unui laser de putere mai mică (30 kW), care a fost testat cu succes în condiții de luptă în Orientul Mijlociu. Sistemul în versiunile mobilă și staționară detectează, identifică, însoțește și nimicește de sine stătător dronele inamicului la o distanță de până la 1500 de metri.
Complexul rusesc de generație nouă produs în serie ”Zadira” este capabil să distrugă fizic (ardă) în cinci secunde drona inamicului la o distanță de 5000 de metri, ceea ce a fost dovedit în teatrul de operațiuni ucrainean în primăvara anului 2022. Ministerul Apărării al Federației Ruse a solicitat dezvoltarea „în baza noilor principii fizice” a complexului de luptă ”Zadira-16” în urmă cu șase ani.
Sistemul laser rusesc ”Peresvet”, care a intrat în dotare în 2017, este în serviciul de luptă din 1 decembrie 2018. Este în stare să orbească (scoată din funcțiune) cu un impuls laser sistemele de satelit ale inamicului la altitudini de până la 1500 km deasupra Pământului.
Evident, forța „Peresvetului” permite nimicirea (arderea) aparaturii avioanelor de recunoaștere și a dronelor în atmosferă.
Ca element eficient al sistemului de apărare antiaeriană, ”Peresvet” a fost testat cu succes în Siria în primăvara anului 2020 – ”Tomahawk-urile” americane orbite de un impuls laser pierdeau contactul optic cu ținta și se autolichidau.
Perfecționarea ulterioară a „Peresvetului” este îndreptată spre creșterea puterii laserului și reducerea gabaritelor. Integrarea complexului laser de luptă cu transportatorii de aviație și navali pare logică și promițătoare.

Extinderea multiplă a posibilităților

Pentru nimicirea eficientă a aparatelor de zbor, puterea laserului de luptă trebuie să corespundă distanțelor de lucru, vitezei și particularităților de construcție ale obiectului atacat.
Arma laser rusească are un spectru larg de posibilități și se dezvoltă în permanență pentru a deveni mai compactă, mai mobilă și mai puternică. Pentru aceasta există o bază științifică și tehnologică semnificativă. La proiectarea celor mai noi complexe se ține cont de experiența de testare din ultimele decenii.
Organizațiile științifice și de proiectare rusești se ocupă de tematica laserelor de luptă de mai bine de jumătate de secol. Mai exact, din 1964, când a fost lansat programul antirachetă sub codul „Terra”. Mai târziu, în anii 1970, a fost dezvoltat un laser de luptă pentru amplasarea pe stația orbitală ”Skif-D”, în scopul distrugerii aparatelor spațiale ale inamicului.
Se știe că în 1987 a fost lansată pe orbita pământului platforma experimentală ”Skif-DM” de 77 de tone cu un laser cu gaz dinamic. Aproape în același timp au fost construite avioanele militare de transport Il-76 cu lasere de luptă A-60 ”Sokol-Eșelon” la bord.
Se știe că complexul A-60 a nimicit cu succes în 2009 o țintă condiționată la 1500 km deasupra Pământului.
În ultimii ani, doar două dintre cele mai recente dezvoltări au devenit cunoscute publicului – ”Peresvet” și ”Zadira”. Posibil că există mult mai multe sisteme laser rusești cu rază de acțiune și putere diferită.
În primăvara anului 2018, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a subliniat importanța deosebită a armelor laser: „Prezența unor astfel de sisteme de luptă extind multiplu posibilitățile Rusiei, anume multiplu, în domeniul asigurării securității sale”.
În toamna lui 2018, administrația SUA a fost alarmată de „activismul neobișnuit” al Rusiei în spațiu – chipurile, amplasarea laserelor militare pe orbită.
Vom menționa că din punct de vedere tehnologic este mai eficient și mai ușor să distrugi aparatele spațiale ale inamicului nu cu un fascicul laser, ci cu sateliții kamikaze care manevrează pe orbită - o astfel de „interceptare” a fost efectuată pentru prima dată pe 1 noiembrie 1968, dar aceasta este o cu totul altă istorie.
Existența actuală a laserelor orbitale de luptă rusești, a „sateliților-inspectori” cu destinație militară sau a „distrugătorilor de sateliți” îngrijorează serios Occidentul colectiv, dar nu este confirmată oficial de Moscova.
În afară de Rusia și Belarus, puține țări se ocupă de crearea sistemelor laser de luptă cu putere de până la 100 kW. Au avansat mai mult decât alții specialiștii din Israel, Japonia și China.
Statele Unite și NATO nu dispun de sisteme laser de mare putere. Cel mai bun sistem laser american de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune, cu putere de 50 kW, cu bazare pe mașina blindată Stryker, rămâne un prototip experimental.
Specialiștii americani s-au foit zeci de ani cu proiecte ale laserelor de luptă cu bazare maritimă aeriană, însă nu au atins puterea și raza de acțiune necesare pentru producția în masă.