BUCUREŞTI, 31 mai – Sputnik. Comentariul vine după ce ministrul de Externe al Marii Britanii a trecut cu vederea un atac cu drone asupra Moscovei la începutul acestei săptămâni.
Într-o postare pe Twitter, miercuri, Medvedev a acuzat Londra că este „eternul duşman” al Moscovei. Fostul preşedinte, care ocupă în prezent funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a susținut că, în baza dreptului internațional, „inclusiv a convențiilor de la Haga și Geneva cu protocoalele lor suplimentare”, Marea Britanie „poate fi calificată ca fiind în război”.
Fostul președinte a susținut că, prin furnizarea către Ucraina de arme și instruire, Marea Britanie „de facto conduce un război nedeclarat împotriva Rusiei”.
Medvedev a sugerat că acest lucru poate avea consecinţe directe pentru „funcționarii publici” din Marea Britanie.
În postarea sa a citat observațiile făcute marți de secretarul de Externe al Marii Britanii James Cleverly, care a declarat că Ucraina are dreptul de a-şi „lansa forțele dincolo de granițele sale pentru a submina capacitatea Rusiei de a-şi lansa forțele în Ucraina”.
Cleverly a susținut că atacarea „țintelor militare legitime” din Rusia este o parte acceptabilă a autoapărării Ucrainei.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, marți dimineața au fost detectate opt UAV-uri în spațiul aerian al Moscovei, oficialii descriind că a avut loc un „atac terorist” din partea Kievului.
Ministerul a raportat că trei drone au fost neutralizate prin măsuri de război electronic și s-au abătut de la cursul lor înainte de a se prăbuși, iar celelalte cinci au fost doborâte de sistemele de apărare antiaeriană Pantir-S din afara orașului.
Mai multe clădiri rezidențiale au suferit daune minore, iar două persoane au fost rănite uşor ca urmare a atacului.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a acuzat Kievul că a lansat atacul în încercarea de a răzbuna o serie recentă de atacuri cu rachete și drone rusești asupra unor aerodromuri ucrainene, depozite de muniții și „centre pentru luarea deciziilor”.
Președintele rus, Vladimir Putin, a dezvăluit marți că sediul principal al Direcției de Informații (GUR) a armatei ucrainene a fost printre țintele lovite în atacuri.